Meditația Vipassana

Nefericirea impregnează atmosfera din jurul cuiva care este nefericit, iar cei ce vin in contact cu o astfel de persoana sunt, la rândul lor, afectați. Cu siguranța acesta nu este un mod înțelept de viata.

Ar trebui sa trăim in pace cu noi înșine si cu ceilalți. In definitiv, ființele umane sunt ființe sociale, trebuind sa trăiască in societate, sa aibă de-a face unele cu celelalte. Dar cum sa trăim in pace? Cum sa menținem armonia in interior si pacea si armonia in jurul nostru, astfel încât si ceilalți sa trăiască in pace si armonie?

Pentru a ne elibera de nativitățile noastre, trebuie sa cunoaștem cauza lor de baza, cauza suferinței. Daca investigam problema, devine clar ca ori de cate ori începem sa generam orice negativitate sau impuritate in minte, o negativitate sau impuritate mentala nu pot coexista cu pacea si armonia.

Cum începem sa generam negativitate? Iarăși, prin investigație, acest lucru devine clar. Suferim mult atunci când întâlnim pe cineva care se comporta într-un mod care nu ne place, când se întâmpla ceva care nu ne place. Ni se întâmpla lucruri nedorite si noi cream tensiuni in interior. Lucruri dorite nu ni se întâmpla din cauza vreunui obstacol intervenit si din nou cream tensiuni in interior; începem sa cream noduri interioare. De-a lungul vieții, continua sa se întâmple lucruri nedorite si lucruri dorite pot sau nu sa se întâmple si acest proces de a reacționa creând noduri – noduri Gordiene – fac ca întreaga structura mentala si fizica sa fie atât de tensionata, atât de plina de negativitate, încât viata devine nefericita.

Acum, un mod de a rezolva problema este acela de a aranja astfel încât nimic nedorit sa nu ni se întâmple in viata si totul sa se desfășoare exact așa cum ne-o dorim. Deci ar trebui sa dobândim puterea sau altcineva ar trebui sa aibă aceasta putere si sa ne vina in ajutor, așa încât nimic nedorit sa nu ni se întâmple in viata si orice dorim sa se întâmple. Aceasta este însa imposibil. Nu exista nimeni in lume căruia sa i se îndeplinească întotdeauna dorințele, in a cărui viata totul sa se desfășoare in concordanta cu propriile dorințe, fără ca ceva nedorit sa i se întâmple. Mereu se întâmpla si evenimente contrare dorințelor si speranțelor noastre. Deci se pune întrebarea: Cum sa nu reacționam orbește fata de aceste evenimente nedorite? Cum sa nu cream tensiune si cum sa facem sa rămânem in pace si armonie?

In India, ca de altfel si in alte tari, oameni sfinți si înțelepți din trecut au studiat aceasta problema – problema suferinței umane – si au găsit o soluție: daca ni se întâmpla ceva nedorit si începem sa reacționam generând furie, frica sau oricare alta negativitate, atunci trebuie sa ne îndreptam atenția cat mai rapid spre altceva. De exemplu, te ridici, iei un pahar cu apa si începi sa bei – furia ta nu se va amplifica; ba chiar va dispărea. Sau începi sa numeri: unu, doi, trei, patru. Sau începi sa repeți un cuvânt, o fraza, ori o mantra, poate numele unei zeități sau al unei persoane sfinte fata de care ești devotat; mintea este îndreptata in alta direcție si, într-o oarecare măsura, vei scăpa de starea de spirit negativa, de furie.

Aceasta soluție a fost folositoare, a dat rezultate. Si încă mai da rezultate. Practicând aceasta, simțim ca mintea se eliberează de agitație. De fapt, aceasta metoda acționează, totuși, numai la nivelul conștientului. In realitate, abătând atenția, se împinge negativitatea adânc in subconștient si la acest nivel ea continua sa genereze si sa multiplice aceasta impuritate. La nivelul de suprafața este un strat de pace si armonie, dar in adâncurile mintii este un vulcan latent, care poate să explodeze mai devreme sau mai târziu cu erupții violente.

Alți exploratori ai adevărului interior au mers si mai departe in căutările lor si experimentând in ei înșiși realitatea mintii si materiei, si-au dat seama ca abătând atenția nu facem decât sa fugim de problema. Evadarea nu este o soluție; trebuie sa înfruntam problema. Oricând apare in minte o negativitate, doar observ-o, doar înfrunt-o. De îndată ce începi sa observi o negativitate mentala, aceasta începe sa își piardă toată puterea. Încetul cu încetul își pierde din intensitate si dispare.

O soluție buna, caci evita ambele extreme: atât reprimarea cat si libera manifestare. Îngropând negativitățile in subconștient, acestea nu vor dispărea, iar permițându-le sa se manifeste prin acțiuni fizice sau verbale, vor crea si mai multe probleme. Dar, daca doar le observam, atunci negativitățile vor dispărea, vor fi eradicate si ne eliberam de ele.

Suna minunat, dar e cu adevărat practicabil? Nu e ușor sa iti confrunți impuritățile. Când apare mania, ne copleșește atât de repede încât nici nu observam. Apoi, copleșiți de manie, întreprindem acțiuni fizice sau vocale care ne fac râu atât noua înșine cat si altora. Apoi, când mania a trecut, începem să plângem si să ne căim, cerând iertare de la aceasta sau acea persoana sau de la Dumnezeu: „Oh, am făcut o greșeala, te rog iartă-ma!”

Dar cu ocazia următoare când suntem într-o situație similara, reacționam in același mod. Aceasta căința continuua nu ajuta la nimic.

Dificultatea rezida in faptul ca nu suntem conștienți când apare negativitatea. Începe adânc in subconștient si, pana ajunge la nivel conștient, câștiga atâta putere încât ne copleșește si nu o mai putem observa.

Sa presupunem ca angajez un secretar particular, astfel încât de fiecare data când apare mania îmi spune: „Atenție, începe mania!” Din moment ce nu pot ști momentul când apare mania, voi avea nevoie sa angajez trei secretari particulari, pentru trei schimburi, non-stop. Sa presupunem ca îmi permit si mania începe sa apară. Imediat secretarul îmi spune,” Oh, atenție, a început mania!”. Primul lucru pe care îl voi face este sa îl cert: „Prostule! Crezi ca ești plătit sa îmi dai lecții?” Sunt atât de copleșit de manie încât un sfat bun nu ajuta.

Sa presupunem ca ințelepciunea învinge si nu îl cert. In schimb ii spun,”Mulțumesc frumos. Acum trebuie sa ma așez si sa îmi observ mania.” Totuși, este aceasta posibil? Imediat ce închid ochii si încerc sa observ mania, obiectul maniei îmi apare in minte – persoana sau obiectul care au determinat mania. In continuare, nu observ mania ci stimulul extern al acelei emoții. Aceasta nu va face decât sa multiplice mania si de aceea nu este o soluție. Este foarte dificil sa observi orice negativitate abstracta, emoție abstracta, disjucta de obiectul exterior care i-a determinat apariția.

Totuși, cineva care a atins adevărul ultim, a găsit o soluție adevărata. A descoperit ca oricând o impuritate apare in minte, doua lucruri încep sa se întâmple simultan, la nivel fizic. Unul este ca respirația își pierde ritmul normal. Începem sa respiram mai greoi de fiecare data când o negativitate ne apare in minte. Acest lucru este ușor de observat. La un nivel mai subtil, in corp începe o reacție biochimica ce rezulta într-o senzație. Orice impuritate va genera o senzație sau alta la nivelul corpului.

Aceasta dezvăluie o soluție practica. O persoana obișnuita nu poate observa negativitățile abstracte ale mintii: frica, manie, pasiune abstracte. Dar cu antrenament si practica adecvate este foarte ușor sa observi respirația si senzațiile corpului, amândouă fiind in legătura directa cu negativitățile mintii.

Respirația si senzațiile vor ajuta in doua feluri. In primul rand vor fi ca niște secretari particulari, imediat ce apare o negativitate in minte, respirația își va pierde normalitatea; va începe sa strige: „Atenție, ceva merge prost! „. Iar noi nu putem sa certam respirația; trebuie sa acceptam avertizarea. In mod similar, senzațiile ne vor spune ca ceva merge prost. Apoi, fiind avertizați, putem începe sa observam respirația, sa observam senzațiile si, foarte repede, vedem ca negativitatea trece.

Acest fenomen mental si fizic este ca o moneda cu doua fete. Pe una din fete sunt gândurile si emoțiile ce apar in minte, pe cealaltă fata sunt respirația si senzațiile din corp. Orice gânduri sau emoții, orice impurități mentale care apar, se manifesta in respirația si in senzațiile din acel moment. Astfel, observând respirația si senzațiile, de fapt observam impuritățile mentale. In loc sa fugim de problema, înfruntam realitatea așa cum este. Ca rezultat, observam ca aceste impurități își pierd din putere, nu ne mai copleșesc așa cum o făceau anterior. Daca insistam, dispar cu totul, iar noi începem sa trăim o viata fericita si împăcata, o viata cu din ce in ce mai puține negativități.

In acest fel, tehnica auto-observării ne arata realitatea sub cele doua aspecte ale sale: interior si exterior. Anterior, fiecare dintre noi privea doar in afara, omițând adevărul interior. Întotdeauna am cautat in exterior cauza nefericirii noastre; întotdeauna am învinovățit si am încercat sa schimbam realitatea exterioara. Ignorând realitatea interioara, nu am înțeles niciodată ca, de fapt, cauza suferinței rezida in interiorul nostru, in reacțiile noastre oarbe la senzațiile plăcute si la senzațiile neplăcute.

Acum, fiind antrenați, putem vedea si cealaltă fata a monedei. Putem fi conștienți de propria respirație precum si de ceea ce se întâmpla in interior. Fie respirația, fie senzația, învățam cum sa le observam fără sa ne pierdem echilibrul mintii. Încetam sa reacționam si sa ne multiplicam suferințele. În schimb, permitem negativității sa se manifeste si sa dispară.

Cu cat cineva practica mai mult aceasta tehnica, cu atât mai repede se dizolva negativitățile. Încetul cu încetul, mintea se eliberează de impurități, devine pura. O minte pura este întotdeauna plina de iubire, iubire dezinteresata fata de toți ceilalți, plina de compasiune pentru slăbiciunile si suferințele altora, plina de bucurie pentru succesul si fericirea lor, plina de ecuanimitate (echilibru, calm, stăpânire de sine) in fata oricărei situații.

Când cineva ajunge la stadiul acesta, atunci viata sa se schimba in profunzime. Nu-i mai este posibil sa comita o acțiune fizica sau verbal

a prin care să perturba pacea si fericirea altora. In același timp, o minte ecuanima nu numai ca devine împăcata cu ea insasi, dar întreaga atmosfera din jur este pătrunsa de pace si armonie, influențându-i si pe alții, ajutându-i si pe alții.

Învățând sa rămânem echilibrați in fata a tot ceea ce trăim in interior, dezvoltam detașare si fata de tot ceea ce întâlnim in situațiile din exterior. Dar aceasta detașare nu este nicidecum o evadare din realitate sau indiferenta fata de problemele lumii. Cei care practica Vipassana in mod regulat devin mai sensibili la suferințele altora si fac tot ce le sta in putința ca sa aline suferința – dar nu prin agitație, ci cu o minte plina de iubire, compasiune si ecuanimitate. Ei învață indiferenta sfânta – cum sa se angajeze din plin, cum sa se implice din plin spre a-i ajuta pe alții, păstrându-si in același timp echilibrul mintii. Astfel ei rămân împacați si fericiți, lucrând in slujba păcii si fericirii altora.

Aceasta este învățătura lui Buddha: o arta e a trai. El niciodată nu a fondat sau predat vreo religie sau vreun „ism”. El nu i-a instruit niciodată pe cei ce veneau la el sa practice vreun rit sau ritual, vreo formalitate goala. În loc de acestea, el i-a învățat sa observe doar natura, așa cum este ea, observând realitatea interioara. Din cauza ignorantei, continuam sa reacționam într-un mod care ne este dăunător atât noua, cat si altora. Dar când apare ințelepciunea – ințelepciunea de a observa realitatea asa cum este ea – acest obicei de a reacționa dispare. Când încetam sa reacționam orbește, atunci devenim capabili de acțiune adevărata – acțiunea provenind dintr-o minte echilibrata, care vede si înțelege adevărul. O astfel de acțiune nu poate fi decât pozitiva, constructiva, benefica atât noua cat si altora.

Deci ceea ce este necesar este: sa „te cunoști pe tine însuți”, sfatul pe care l-au dat toți înțelepții. Trebuie sa ne cunoaștem pe noi înșine, nu numai la nivel intelectual, la nivel de idei si teorii si nu numai la nivelul emoțiilor, sau al devoțiunii, acceptând orbește ceea ce am auzit sau citit. O astfel de cunoaștere nu este suficienta. Trebuie sa cunoaștem realitatea la nivelul experientei. Trebuie sa experimentam direct realitatea acestui fenomen fizico-mental. Numai si numai aceasta cunoaștere ne va ajuta sa ne eliberam de suferința.

Aceasta experienta directa a propriei realități interioare, aceasta tehnica de auto-observare este ceea ce se cheamă meditația Vipassana. În limba vorbita in India pe timpul lui Buddha „passana” însemna a vedea in accepția obișnuita a termenului, cu ochii deschiși, dar „vipassana” înseamna observarea lucrurilor așa cum sunt in realitate, nu așa cum par sa fie. Adevărul aparent trebuie sa fie penetrat pana când se ajunge la adevărul ultim al întregii structuri fizico-mentale. Când experimentam acest adevăr, când învățam sa nu mai reacționam orbește, sa încetam sa generam negativități – atunci, in mod natural, vechile negativități sunt eradicate. Ne eliberam de nefericire si trăim fericirea adevărata.

Instruirea in cadrul cursului de meditație se desfășoară in trei pași. Într-un prim pas, fiecare participant trebuie sa se abțină de la orice acțiune, fizica sau verbala, care perturba pacea si armonia altora. Nu putem lucra pentru eliberarea de impurități mentale si, in același timp, sa continuam sa înfăptuim acțiuni fizice sau verbale care multiplica aceste impurități. De aceea, un cod al moralității este primul pas esențial in aceasta practica. Participanții se angajează sa nu omoare, sa nu fure, sa nu aibă relații sexuale, sa nu minta si sa nu folosească intoxicanți. Abținându-ne de la astfel de acțiuni, ii permitem mintii sa se liniștească suficient pentru a face pasul următor.

Pasul următor consta in dezvoltarea unui oarecare control asupra acestei minți sălbatice, antrenând-o sa rămână concentrata asupra unui singur lucru: respirația. Încercam sa ne concentram atenția asupra respirației cat mai îndelung posibil. Acesta nu este un exercițiu de respirație, nu se controlează respirația. Doar se observa respirația naturala, așa cum este ea, cum intra, cum iese. In acest fel, ne calmam mintea si mai mult, astfel încât ea nu mai este stăpânita de negativități violente. In același timp, ne concentram mintea, făcând-o ascuțita si penetranta, capabila de a lucra in interior.

Acești doi primi pași: a trai o viata morala si controlul asupra mintii sunt foarte necesari si utili prin ei înșiși, dar ei nu conduc la suprimarea negativităților daca nu facem si al treilea pas: purificarea mintii de impurități prin dezvoltarea cunoașterii propriei naturi interioare. Aceasta este Vipassana: experimentarea propriei realități prin observarea sistematica si detașata, in noi înșine, a fenomenului fizico-mental aflat in perpetua schimbare, acest fenomen manifestându-se ca senzații. Aceasta este esența învățăturii lui Buddha: auto-purificare prin auto-observare.

Aceasta poate fi practicata de oricine. Fiecare se izbește de problema suferinței. Aceasta este o maladie universala, care necesita un remediu universal, nu unul sectar. Când suferim din cauza furiei, nu exista furie budista, furie hindusa, sau furie creștina. Furia este furie. Când devenim agitați din cauza furiei, nu este o agitație creștina, hindusa sau budista. Maladia este universala. Remediul trebuie sa fie de asemenea universal.

Vipassana este un astfel de remediu. Nimeni nu va obiecta la un cod de viata care respecta pacea si armonia altora. Nimeni nu va obiecta la dezvoltarea controlului asupra mintii. Nimeni nu va obiecta la dezvoltarea cunoașterii realității interioare prin care este posibila eliberarea mintii de negativități. Vipassana este o cale universala.

Observând realitatea așa cum este, prin observarea adevărului interior -aceasta este cunoașterea de sine in mod direct, la nivelul experientei concrete. Practicând, ne eliberam de nefericirea datorata impurităților mentale. De la adevărul aparent, grosier, exterior, pătrundem pana la adevărul ultim al mintii si materiei. Apoi transcendem toate acestea si experimentam un adevăr care este dincolo de minte si materie, dincolo de timp si spațiu, dincolo de condiționarea relativității: adevărul eliberării totale de toate negativitățile, de toate impuritățile, de toate suferințele. Ce nume i se va da acestui adevăr ultim, este irelevant; el este însa idealul suprem al fiecăruia.